Era 2011 si dupa aproape 5 ani de pribegit departe de informatica, incepeam sa iau in calcul revenirea intr-o forma sau alta in acest domeniu pe care il studiasem si in scoala. Ma inscrisesem deja la un master de geomatica in care se faceau si (foarte putine) ore de informatica. Doar ca in paralel incepusem sa studiez metodologia programarii de la Stanford. As spune ca a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am facut vreodata.
In doar cateva luni (si sute de pagini citite – si acum recomand Big Java) programarea devenea nu doar un obiect de studiu, ci si o adevarata pasiune. Orele de informatica de la master (care oricum erau doar niste “101-uri”) pareau mult mai simple pe langa ceea ce invatam eu in paralel!
Si uite asa am inceput sa iau in calcul sa imi gasesc un job in IT. Facusem o impartire groso modo in 3 mari arii unde pot lucra cu limbajul de programare Java: desktop, web (frontend si backend) si mobile (care la vremea respectiva parea doar un pariu). Desktop-ul m-am gandit eu la vremea respectiva ca o sa moara incetul cu incetul. Aplicatiile web pareau viitorul. Doar ca in incercarea mea de a cunoaste cat mai multe (tot daca se poate), m-am impiedicat in fel de fel de notiuni de Java Enterprise. Si am pierdut firul invatarii – practic am pierdut acel “sweet spot” in care inveti indeajuns de multe informatii incat sa fii conectat, dar si indeajuns de putine incat sa nu te demoralizezi. M-am demoralizat, dar in acelasi timp am aflat ca poti folosi Java si pentru a scrie aplicatii mobile. Pentru Android. Aplicatii pe care le poti pune oricand pe store. Fara sa ai nevoie de vreun server sau mai stiu eu ce infrastructura a ta. Din momentul ala am inceput sa studiez tot ceea ce se putea despre Android SDK. Si am dezvoltat chiar si o aplicatie in timpul asta. Autrostop. O aplicatie destinata celor care vor sa faca autostopul sau sa ia oameni la ocazie si vor sa primeasca notificari in timp real despre cei din preajma. Am introdus in aplicatia mea toate conceptele pe care le studiam: activities, fragments, intents, broadcast receivers. M-am jucat chiar si cu un BAAS (backend as a service), Parse pe numele lui, cumparat si omorat de Facebook intre timp. Am adaugat chiar si in app purchases. A fost o adevarata experienta pe care o recomand oricui. Intr-o postare viitoare o sa vorbesc si despre cat de mult m-a ajutat aceasta aplicatie in timpul interviurilor care aveau sa urmeze.
Bottom line, m-am indragostit de aplicatiile mobile. Deja visam cum aplicatia mea o sa ajunga sa aiba milioane de utilizatori si cum o sa fac bani de pe urma celor platesc pentru ea. Nu a fost sa fie. Dar imboldul a fost atat de puternic incat se mai pastreaza viu si astazi.
Cu toate astea, eram doar eu si o aplicatie mobila. Nu aveam inca un job si ma pregateam sa termin si masterul. Incepusem sa aplic la tot felul de companii pentru o pozitie de Android developer, dar nimeni nu voia sa ma bage in seama (aveam 26 de ani, o facultate de geografie si un master in geomatica si un curs de programare urmat pe youtube – si pe pagina oficiala de la Stanford). Imi pierdusem speranta si deja cumparasem bilete de avion catre Italia, acolo unde lucrau ai mei.
La mai putin de 2 saptamani distanta fata de plecarea in Italia am fost chemat la un interviu. Xoomworks se numea compania. Cautau un iOS developer. Le-am spus inca de la discutia telefonica faptul ca eu am studiat doar Android. Mi-au spus ca nu-i problema si ca ar trebui sa ma prezint la interviu. Zis si facut. La interviu am avut o prestatie excelenta. Si atunci, la fel ca si acum, visam tot ceea ce tinea de metodologia programarii, OOP si chiar concepte de mobile (navigatie, lifecycle, etc). Am trecut interviul cu bine si am devenit un junior iOS developer. Nu am mai plecat in Italia. Avea sa inceapa unul dintre cele mai frumoase decenii din viata mea (din punct de vedere profesional).
Leave a Reply